Axinte LSI: Nu ştim cum va fi aplicată noua lege a educaţiei

 

Noua lege a educaţiei care a fost promulgată marţi, 4 ianuarie 2011 de către preşedintele Traian Băsescu a stîrnit nemulţumiri şi printre sindicaliştii din învăţămînt botoşăneni. Pe de o parte deoarece acest normativ nu este unul prefigurat în mod clar, iar pe de altă parte întrucît normele de aplicare ar putea avea la bată noi acte normative sau ordine ale ministrului educaţiei. Noua lege prevede pentru copiii preşcolari urmarea unei grupe pregătitoare în grădiniţe sau în şcoli dar şi introducerea în şcolile generale a claselor de-a noua. „Intrarea în aplicare a acestei legi noi nu ştim cum se va face, probabil vor urma în perioada următoare emiterea unor Hotărîri de Guvern, a unor ordine de ministru care să clarifice modul de aplicare a acestei legi pentru că la această dată nu ştim dacă de exemplu grupa pregătitoare se va face în grădiniţă sau în şcoală, nu ştim clar cum se va putea asigura efectuarea gimnaziului integral de clasa a IX-a în corpul şcolilor generale care există la această oră”, a declarat Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţămînt. Liviu Axinte susţine că, în cazul în care aceste grupe pregătitoare se vor desfăşura în grădiniţe, puţine sunt astfel de unităţi care dispun şi de dotările necesare. „Grădiniţele nici nu cred că au dotare didactică astfel încît să poată desfăşura activitatea specifică grupelor pregătitoare dar aşa cum este acum anunţat programul de dotare a grădiniţelor probabil va fi dirijat spre aceste grupe pregătitoare, dar nu ştim dacă va fi aşa sau altfel, practic nu ne rămîne decît să aşteptăm să vedem”, a mai spus Liviu Axinte. Pînă la publicarea normelor de aplicare a noii legi a educaţiei, părinţii care vor trebui să îşi dea copiii din toamnă la şcoală vor trebui să aştepte să vadă care sunt măsurile care urmează a fi luate.