Avocat provenit din Suliţa, arestat la Neamţ

 

Motivul arestării îl reprezintă traficul de influenţă. În dimineaţa zilei de 3 decembrie, avocatul Cristian Constantin Catană, născut la Suliţa în 1969, dar domiciliat la Piatra Neamţ, care activa în cadrul Baroului din acest oraş, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia Bacău, iar ulterior arestat preventiv pentru 29 de zile.
Ar fi pretins 1.000 de euro


Conform anchetei declanşate de DNA în acest caz, „în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, inculpatul Catană Constantin-Cristian a pretins de la doi denunţători suma de 1.000 euro sau echivalent în lei pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra magistraţilor judecători din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ. Avocatul Catană Constantin-Cristian a solicitat această sumă de bani pretinzînd că va asigura soluţionarea mai rapidă şi în mod favorabil a unui dosar civil, în care una dintre persoanele denunţătoare avea calitatea de reclamant, dînd de înţeles denunţătorilor că suma de 1.000 euro este destinată magistratului investit cu soluţionarea acestui dosar. Dosarul viza revendicarea unui teren şi a construcţiilor aferente situate în municipiul Piatra Neamţ”.

Condamnat deja pentru luare de mită

Conform Ziarului de Iaşi, pe 3 decembrie 2010 avocatul a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, după ce a primit de la unul dintre denunţători 1.000 euro. Catană nu este la prima acuzaţie de comitere a unei fapte de corupţie. În urmă cu şase ani, pe cînd era judecător la Judecătoria Piatra-Neamţ, el a fost arestat preventiv sub acuzaţia comiterii infracţiunii de luare de mită. La acea vreme, Catană a fost prins în flagrant în timp ce a primit 500 de euro de la Viorel Bordeianu, inculpat într-un dosar de calomnie. Iniţial, Catană pretinsese 700 de euro pentru a rezolva favorabil dosarul în care Bordeianu era judecat. Pietreanul a fost de acord cu pretenţiile financiare, dar a făcut şi un denunţ la DNA. Fostul magistrat a rămas în arest din octombrie 2004 pînă pe 8 ianuarie 2005, cînd a fost pus în libertate. Pentru acuzaţia de luare de mită, Catană a fost trimis în judecată, după care a strămutat cauza de mai multe ori, dosarul fiind soluţionat la Curtea de Apel Ploieşti. În final, el a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei.