AVIZ „amatorilor”: Un botoșănean care și-a abandonat familia băgat la pușcărie

La peste șase decenii de viață, un bărbat din Botoșani va petrece o perioadă după gratii după ce și-a abandonat familia.

 

Ieri, 19 septembrie 2019, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate, au depistat un bărbat de 63 de ani, din municipiul Botoşani, faţă de care era emis un mandat de executare a pedepsei de către Judecătoria Botoşani.

 

Acesta a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.

 

Bărbatul a fost reţinut şi ulterior escortat către Penitenciarul Botoşani, în vederea încarcerării.

 

Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:

 

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească,

 

se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store