AVERTIZARE meteo de vreme rea, ne așteaptă o săptămână cu ploi și vijelii

Meteorologii au transmis mai multe alerte astăzi, fiind vizat și județul Botoșani.

 

Începând de astăzi, 25 mai, de la ora 15:00, și până joi, 27 mai, la ora 20:00, vremea va fi marcată de instabilitate atmosferică.

 

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în vestul și nord-vestul țării, seara și noaptea de marți spre miercuri (25/26 mai) în sud-vest, centru și nord-est, apoi cu precădere în sud, centru și est.

 

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp, iar pe arii restrânse 30...35 l/mp.

 

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

 

Potrivit ANM, vremea se va menţine în general instabilă şi în a doua parte a acestei săptămâni.

 

 

Județul Botoșani sub Cod Galben

 

Tot începând de astăzi, ora 15.00, până miercuri, la ora 11.00, județul Botoșani va fi sub atenționare de Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

 

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, precum și în vestul și nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.

 

Temporar vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăși 80...90 km/h.

 

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

 

”Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora”,

ISU Botoșani

 

 

Vânt puternic și astăzi

 

De asemenea, astăzi, de la ora 13.00 și până la ora 16.00, județul Botoșani se află sub o altă atenționare de Cod Galben. Se vor semnala intensificări locale ale vântului, cu viteze, la rafală, de 55...65 km/h.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store