Aventuri, dramă și poveste la Cine Globe Botoșani - PROGRAMUL săptămânii

Vara e pe sfârșite, însă filmele bune la Cine Globe Botoșani sunt inepuizabile.

 

 Cinefilii botoșăneni sunt așteptați la Cine Globe cu noi provocări pentru toate vârstele.

 

”It Chapter Two”, în regia lui Andrés Muschietti, cu Finn Wolfhard, Bill Skarsgard, Jessica Chastain, James McAvoy, Sophia Lillis, este un thriller de 169 de minute care va rula la Cine Globe Botoșani miercuri și joi, de la orele 19.30 și 21.30.

 

Povestea te ține cu sufletul la gură. Răul revine la suprafață în Derry sub îndrumarea regizorului Andy Muschietti care aduce laolaltă din nou membrii Clubului de tocilari - adulți și adolescenți - în locul unde totul a început.

 

Un film care a redefinit și depășit genul, „It” a devenit parte a culturii și mentalității perioadei, precum și producția horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente.

 

Programul Cine Globe mai aduce în această săptămână și două premiere, The Big Trip (Aventură în natură) și Angel Has Fallen (Cod Roșu în Serviciile Secrete).

 

VEZI Programul Cine Globe Botoșani:

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store