Aventură la 18 ani: Tânăr prins de polițiști în trafic, fără permis și cu numere false

Pentru aceste fapte, respectivul botoșănean și-a petrecut noaptea într-o celulă a Poliției.

 

Totul s-a întâmplat miercuri, 18 ianuarie 2023.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 18 de ani, din comuna Mileanca.

 

El este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

 

În cauză s-a stabilit că tânărul, nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și plăcuțele cu numărul de înregistrare provizoriu erau eliberate pentru alt autoturism, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.