Aventură în miez de noapte pe Șoseaua Iașului – AFLĂ ce a putut să facă un șofer

Un tânăr de 27 ani, din municipiul Botoșani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce s-a urcat la volanul unei mașini, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a produs un accident rutier rănind pasagerul, care se afla în dreapta.

 

Luni, 19 ianuarie 2015 în jurul orei 2.00, în timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Iaşului din municipiul Botoşani, un tânăr de 27 ani, din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile unui carosabil umed, pe un sector de drum în curbă uşoară), astfel încât vehiculul a intrat în derapaj şi a pătruns pe sensul opus de circulaţie, apoi a ieşit în afara carosabilului.
În împrejurările arătate, autoturismul a izbit şi rupt o porţiune dintr-un gard, un stâlp de telefonie şi unul de iluminat public, după care a revenit pe partea carosabilă, oprindu-se pe axul străzii. În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea uşoară a unui tânăr de 23 ani, din municipiul Botoşani, pasager în autoturism
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Botoșani.
CITEȘTE:
 Tânăr din Botoșani implicat într-un accident rutier la Bacău: Șoferul vinovat n-a acordat prioritate