Avem din nou apă, dar stăm cu emoții - DE CE depinde continuarea furnizării

De pe la miezul nopții de joi spre vineri SC Nova Apaserv SA a reluat furnizarea apei cel puțin în municipiul Botoșani. Acest lucru a fost posibil după ce s-a dublat numărul motopompelor prin care se captează apă din Prut.

 

Inițial, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret a folosit numai două, nereușind astfel să asigure debitul necesar. Reprezentanții instituției și-au dat seama de acest lucru abia după ce au golit lacul de acumulare de la Bucecea, așa că de urgență au comandat încă o motopompă de la Galați, care a ajuns joi seară în județ. De asemenea, prefectul Dan Șlincu a cerut Inspectoratului pentru Situații de Urgență să trimită o motopompă pe Siret, lucru care s-a și întâmplat. Astfel, cu toate cele patru în funcțiune s-a reușit asigurarea a aproximativ 80% din debitul normal necesar și s-a reluat furnizarea.


”Dar stăm în continuare cu emoții”, spunea noaptea trecută Ady Petrușcă, director operațional SC Nova Apaserv SA.


Acesta a explicat că oricând se poate defecta o motopompă fiindcă nu sunt noi și nu pot fi folosite la capacitate maximă. Sunt și suprasolicitate întrucât trebuie să pompeze apa la o diferență semnificativă de nivel.


Motopompele trebuie să reziste până ce se termină lucrările la barajul Bucecea și se umple din nou. Potrivit adresei trimise de ABA Siret la SC Nova Apaserv SA, operațiunile sunt programate să se finalizeze tocmai pe 26 octombrie, dar prefectului i s-au dat asigurări că vor fi gata pe 21 ocotmbrie. 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store