Avem 7 cazuri de malarie Lyme confirmate în judeţ

 

Din cele 41 de persoane cu muşcături de căpuşe, suspectate de boala Lyme, în şapte cazuri aceasta s-a confirmat. Direcţia de Sănătate Publică monitorizează acestă boală din 2010, numărul cazurilor scăzând de la an la an. Perioada de vârf a căpuşelor este mai-iulie, când insectele au un climat favorabil pentru reproducere.
Cu toate că numărul pacienţilor care au fost muşcaţi de căpuşe este în continuă creştere, cazurile cu adevărat periculoase s-au diminuat faţă de anii trecuţi. „În România supravegherea endocrinologică la nivel de DSP-uri se face din 2010 privind boala Lyme. În anul 2010 numărul cazurilor suspicionate de maladie Lyme au fost 53, din care confirmate serologic 32- În 2011 numărul cazurilor suspicionate de maladie Lyme au fost de 55, din care confirmate serologic 16, iar de la începutul anului 2012, în judeţ s-au suspicionat 41 de cazuri, din care 7 confirmate serologic”, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică.
Mediul preferat de căpuşe este reprezentat de parcuri, zone cu tufişuri şi arbuşti. Climatul ideal este reprezentat de creşteri bruşte de temperatură care urmează după perioade ploioase, iar perioada de vârf a prezenţei căpuşelor implicate în transmiterea maladiei Lyme este sfârşitul primăverii-începutul verii. Este contraindicată automedicaţia, iar persoana muşcată de căpuşă trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp la mediul de familie sau la medicul infecţionist.
CITEŞTE ŞI:
 Dezinsecţia Primăriei blocată de ploi, căpuşele fac tot mai multe victime