AVARIE care durează de 2 luni, șefii Primăriei trimit Poliția cu amendă

Pe o stradă din Botoșani există o avarie care persistă de aproximativ două luni de zile.

 

Este vorba despre strada Doboșari, ce duce către ANL Cișmea și unde o conductă de 500 de metri este pocnită pe mai multe porțiuni. Apa care curge acolo continuu s-a infiltrat în casele oamenilor și le-a afectat grădinile.

 

Astfel, nu este de mirare că botoșănenii de acolo se gândesc să acționeze societatea Nova Apaserv în judecată și să ceară daune.

 

De cealaltă parte, reprezentanții companiei de apă dau de înțeles că nu schimbă respectiva conductă pentru că le este teamă de Curtea de Conturi.

 

Viceprimarul Marian Murariu intervine în această situație.

 

„Dacă problemele pe strada Doboșari nu se vor rezolva, pentru că în continuare primim reclamații de la cetățeni, cu tot respectul dar până la urmă va fi aplicată o amendă. Nu mai putem tolera. De un an de zile, din luna august 2017 sunt avarii acolo. Au fost 17 avarii pe un tronson foarte scurt de conductă”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Pe data de 17 iulie 2018 șefii de la Nova Apaserv promiteau să vor interveni de urgență în zona Doboșari.

 

Suntem în data de 31 iulie iar oamenii din zonă susțin că situația s-a înrăutățit.

 

„De ce este atât de greu să înlocuiești un tronson de conductă? De ce este atât de greu să facem lucrul acesta? Doar nu proiectăm Casa Poporului, doar nu construim Canalul Dunărea – Marea Neagră. Pur și simplu înlocuim un tronson de conductă”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

50.000 de lei,

costă o conductă nouă pentru această stradă.

 

Povestea integrală în linkul de mai jos:

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store