Avalanşă de viroze şi suspiciuni de gripă,spitalul a suplimentat  medicamentele

Val de pacienţi cu viroze respiratorii, în spitalele botoşănene, în primele săptămâni ale lunii martie. Zeci de botoşăneni au necesitat îngrijiri medicale, după ce au contactat un virus de răceală În ciuda ciuda cazurilor înregistrate la nivelul judeţului Botoşani, medicii dau asigurări că nu este vorba despre o epidemie.


 

Conform unor statistici din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati, au fost internaţi un număr de 29 de copii şi alţi 30 de pacienţi adulţi. Astfel, conducerea unităţii spitaliceşti a trebuit să suplimenteze comenzile pentru medicamente specifice virozelor şi gripei.

 „Sunt mulţi copii cu viroze, este un număr mare de cazuri de gripă. Bugetul alocat bolilor infecţioase este unul liniar având în vedere solicitările celor de acolo şi având în vedere situaţia am suplimentat un pic comenzile de medicamente pe zona asta”, a declarat Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean Mavromati.

De asemenea, directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean a precizat că, sunt şi patru cazuri de suspiciuni de gripă, iar numărul mare de pacienţi se datorează în principal creşterilor de temperatură din ultimele zile.

„În această perioadă afecţiunile respiratorii sunt în continuă creştere. La secţiile de profil atât la Infecţioase Pediatrie cât şi la Infecţioase adulţi sunt internaţi un număr de 29 de  copii cu afecţiuni respiratorii, viroze şi pneumonii. Şi 30 de  adulţi, pacienţi internaţi cu viroze, pneumonii, din care 4 sunt suspiciuni de gripă, confirmaţi din punct de vedere clinic, dar neconfirmaţi din punct de vedere serologic”, a spus Ioan Asaftei, directorul de îngrijiri al unităţii spitaliceşti.

Nu în ultimul rând, cadrele medicale recomandă botoşănenilor să evite zonele aglomerate, să respecte normele de igienă individuale şi colective şi să consume fructe şi legume proaspete.(A.D.)
CITEŞTE:
 „Avalanşă” de afecţiuni respiratorii la Spitalul de Copii