Autorul crimei din Centrul Vechi lăsat SĂ PLECE ACASĂ cu mai multe interdicții

În luna august a acestui an se vor împlini trei ani de la crima din Centrul Istoric, care a avut loc pe 23 august 2017. În toată această perioadă suspectul principal a rămas în arest preventiv la Penitenciarul Botoșani.

 

Recent, urmare a solicitărilor repetate ale avocaților angajați, Vasile Gologan a primit în sfârșit o decizie favorabilă prin care măsura arestului preventiv să fie înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. Ar fi a doua sentință de acest gen, însă prima nu a avut finalitate, fiind respinsă de magistrații de la Curtea de Apel Suceava.

 

Judecătorii de la Tribunalul Botoșani au decis în data de 19 martie 2020 să îl lase pe Vasile Gologan în arest la domiciliu, în comuna Șcheia, județul Suceava.

 

„În temeiul art.362, art.242 alin.2 rap. la art.218 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv privind pe inculpatul Gologan Vasile, aflat în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoşani, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”,

decizie Tribunalul Botoșani.

 

Avocatul său a cerut suspendarea judecății, însă instanța a respins această cerere. Pe perioada de 30 de zile, Vasile Gologan nu are voie să părăsească imobilul. De asemenea, nu are voie să intre în contact direct sau indirect cu persoana vătămată sau membri din familia acestuia, dar nici cu martorii din lucrări, un număr de 10 persoane.

 

”Dispune punerea în libertate a inculpatului Gologan Vasile de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 24 august 2017 emis de Tribunalul Botoşani, dacă nu este arestat în altă cauză”,

decizie Tribunalul Botoșani.

 

Vasile Gologan a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de tâlhărie calificată, omor, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

El l-a călcat cu mașina pe Iulian Bălan, decedat ulterior la spital. Decizia judecătorilor de la Tribunalul Botoșani poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava în termen de 48 de ore.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store