Autorităţile din județul vecin pregătesc reabilitarea unui drum intens circulat de botoșăneni

Autoritățile judeţene din Iași vor demara un nou proiect pentru finanţarea europeană.

 

După demararea proiectului legat de axa Iaşi- Suceava, Consiliul Judeţean ieșean a pus bazele proiectului axei de drum Iaşi- Botoşani. Decizia finala va fi luată în cursul zilei de astăzi. 

 

Plenul Consiliului Judetean Iasi se va reuni astazi intr-o noua sedinta extraordinara a institutiei. Sedinta va avea loc cu incepere de la ora 14:00 in Sala "Iacob Negruzzi" a Palatului Administrativ din Iasi. Unul din principalele proiecte de hotarare tine de implementarea unui nou proiect legat de axa de drum Iasi- Botosani.

 

Autoritatea judeteana va demara acest proiect dupa implementarea celui legat de axa rutiera Iasi- Suceava, facut tot prin fonduri europene. Proiectul ar urma sa fie facut in parteneriat cu Consiliul Judetean Botosani. Deocamdata nu a fost avansata nici o suma in dreptul acestui obiectiv. 

"Consilierii judeteni vor demara un proiect de hotarâre privind aprobarea acordului de parteneriat între comuna Sipote si judetul Iasi prin Consiliul Judetean Iasi în cadrul proiectului legat de Regiunea de Nord-Est Axa Rutiera Strategica 2: Botosani- Iasi în vederea finantarii acestuia în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 6 - Îmbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala. Se va mai discuta si un proiect de hotarâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru întregul proiect complex de investitii, cu includerea elementelor specifice din documentatia de avizare pentru lucrari de interventii la constructii existente", au aratat reprezentantii Consiliului Judetean Iasi. (Sursa: Bzi)