Autorităţile au readus romi dorohoieni și săvineni din Anglia, acum trebuie să îi ajute

 

Mai multe persoane de etnie romă din localităţile botoşănene Dorohoi, Săveni şi Mihăileni au fost repatriate de autorităţile din Anglia în urmă cu aproximativ o săptămână. Conform protocolului încheiat între România şi Maria Britanie, pentru împiedicarea unor eventuale emigrări ale romilor pe teritoriul englez, şefii judeţului sunt obligaţi să le ofere acestora un mediu propice pentru un trai sigur.
romi din Botosani repatriati din Anglia
Un prim pas în acest sens a fost organizarea unei şedinţe de lucru mixtă cu reprezentanţii minoritarilor, care a avut loc marţi la Prefectura Botoşani.
„A fost o întâlnire de lucru mixt la care a participat şi un reprezentant de la Agenţia Naţională pentru Romi şi care a venit pe situaţia celor opt repatriaţi din Anglia pentru care se solicită, că aşa e protocolul, se solicită o analiză şi un plan de intervenţie complet. A fost bine că a venit acest reprezentant pentru că a fost şi la faţa locului în comunitate şi am văzut că nu neapărat acele persoane sau familii repatriate o duceau cel mai rău, ci erau alţii care nu şi-au permis biletul de avion să meargă spre Londra”, a declarat Sebastian Tocariu, subprefectul judeţului.
Şeful din Prefectură a mai declarat că le-a solicitat liderilor centrali ai comunităţii de romi să contribuie financiar la măsurile care urmează a fi luate pentru familiile de romi repatriate, cum ar fi reparaţii la un acoperiş de la locuinţele acestora în contextul apropierii sezonului rece.
CITEȘTE ȘI:
 Poliţiştii locali amenzi pentru baie în arteziene şi scuipat de seminţe