AUR își face calcule la Botoșani, se caută clonă pentru Cilibiu: De la PSD se vrea un post de conducere. De la PNL la fel – VIDEO 

Urmează pentru luni de negocieri și aranjamente pentru funcțiile politico-administrative de la nivelul Primăriei și Consiliului Județean Botoșani. 

 

Zarurile au fost aruncate 

 

Adică cele care nu sunt de demnitate publică, adică cu alegere prin votul botoșănenilor. 

 

La Consiliul Județean cei doi vicepreședinți vor fi desemnați din rândul consilierilor județeni de partidele care fac alianță pentru majoritate politică.

Există trei variante, adică PSD să facă alianță cu PNL, iar vicepreședinții să fie un liberal și un social democrat. 

PSD cu AUR și atunci vicepreședinții ar urma să fie de la aceste două partide. 

Sau PNL cu AUR, aceeași modalitate de alegere a vicepreședinților care sunt desemnați de propriile partide. 

 

Cătălin Silegeanu, președinte Organizația Municipală AUR

„Suntem deschiși la negocieri, atât cu PSD-ul cât și cu PNL-ul. Vreau să punem umărul la proiectele pe care le avem și atunci suntem deschiși cu ambii. Eu așa cum văd lucrurile, dacă ar fi o negociere și cu PSD eu cu siguranță aș cere un post de viceprimar, 100% pentru că știți și dvs că de cinci ani lucrez ca să facem ceva și pentru Botoșani”

 

Pesediștii de la Municipiu n-au nevoie de întăriri 

 

Dacă la Municipiu, PSD are asigurată majoritatea politică, în schimb la CJ voturile sunt aproape egale. 

Astfel că, PNL mai ales de unde a fost ales președintele Consiliul Județean ar avea nevoie de voturile celor de la AUR. 

În cazul în care alianța s-a face între PSD și AUR, asta ar însemna o izolare a lui Valeriu Iftime în promovarea acelor proiecte de hotărâre pe care le-a promis botoșănenilor. 

 

Cătălin Silegeanu, președinte Organizația Municipală AUR

„Iar la Județ este clar că fără votul nostru anumite proiecte nu ar putea trece în Consiliul Județean. În cazul în care ei vor face o alianță atunci suntem legați de mâini și de picioare. Dar cred că este foarte puțin probabil să se întâmple acest lucru. Dacă vor face alianță toate planurile noastre sunt date peste cap. Nu cred că la nivel local PSD-ul va face o alianță cu PNL-ul”

 

Dincolo de negocierile care urmează să aibă loc și odată cu excluderea lui Eusebiu Cilibiu din AUR, la acest moment nu există vreo persoană care să aibă susținere pentru postul de vicepreședinte. 

 

Care va fi „clona” lui Cilibiu?

 

 

Ariadna Cîrligeanu este plecată la București unde urmează să tranșeze și această problemă. 

 

Cătălin Silegeanu, președinte Organizația Municipală AUR

„Încă nu s-a definitivat pentru că în momentul în care s-a luat decizia să fie exclus dl Eusebiu Cilibiu nu am mai purtat cu președintele județean discuții despre cine ar fi cel mai potrivit pentru postul de vicepreședinte. Este o responsabilitate foarte mare și așa cum am zis de foarte multe ori avem nevoie să trimitem oameni pregătiți, oameni cu o anumită experiență.”

 

Liderul AUR de la Municipiu a pronunțat totuși două nume, respectiv Bobby Iulian Buciuleac sau Cătălin Chiorescu.