Ministrul Justiției Raluca Prună a declarat joi seara, că nu va propune nicio măsură de grațiere sau de amnistie, arătând că amnistia nu ar rezolva problemele din penitenciare.
„Nu am de gând sa propun niciun fel de măsura de grațiere sau de amnistie”, a subliniat Raluca Prună, adăugând că nu amnistia este soluția ci trebuie lucrat la cauze.
Ministrul a arătat că principalele probleme ale penitenciarelor românești sunt lipsa de locuri și condițiile.
„Avem o problemă în penitenciare. Presupunând prin absurd ca mâine, toată lumea ar ieși din penitenciare, condițiile rămân aceleași”, a declarat Raluca Prună.
Ministrul le-a atras atenția celor care și-au pus speranța într-o astfel de măsura că persoanele condamnate pentru fapte de corupție au fost excluse de legile de grațiere colectivă date în 1997 și în 2002, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Alba24.
„Se spune că avem cele mai mari pedepse din UE. Este fals. Se spune că avem cea mai mare populație carcerală din UE. Este fals”, a declarat ministrul, arătând că România se află puțin peste media europeană când vine vorba de numărul condamnaților – 144 de condamnați /100 mii de locuitori în România, în condițiile în care media europeană este de 134 condamnați – fiind plasată sub țările din regiune.
Raluca Prună a adăugat că deficitul de locuri în penitenciar cu care se confruntă țara noastră este provocat de faptul că „în 26 de ani nu s-a făcut foarte mare lucru în afară de strategii”.
Ministrul Justiției a respins totodată criticile potrivit cărora pedepsele în România sunt dure, arătând că nu avem pedepse foarte mari, iar noul un cod penal care a scăzut pedepsele la cele mai multe infracțiuni.
„Rezultatul noilor cod penal și cod de procedură penală este scăderea populației carcerale”, a adăugat Raluca Prună.
În ceea ce privește episodul revoltelor din penitenciar, ministrul a criticat influența unor posturi de televiziune care au inflamat spiritele.
Citește și: Ziua Z la Penitenciar – PATRU deținuți cocoțați pe una dintre clădirile unității – GALERIE FOTO