Au începutul lucrările pe un curs de apă dintr-o comună din Botoșani - FOTOGALERIE

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă emis în urmă cu puțin timp.

 

Angajații de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani au început lucrările pe cursul de apă Miletin din comuna Copălău, județul Botoșani

 

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani execută lucrări la obiectivul ”Asigurarea capacității de transport a albiei regularizate a râului Miletin” pe teritoriul administrativ al comunei Copălău din județul Botoșani pe o lungime de 2,4 km.
 

Aceste lucrări sunt operațiuni de întreținere curentă, cu rol de a asigura tranzitul debitelor caracteristice pe râul Miletin, precum și cu scopul de a preveni eventualele eroziuni ale malurilor și de a menține lucrarea la parametrii proiectați.
Anual, prin Programul de Gospodărire a Apelor, Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad și Sistemele de Gospodărire a Apelor din subordine, intervin cu lucrări de întreţinere la construcţiile hidrotehnice din administrare.
 

Administrația Bazinală de Apă sprijină, cu prioritate, comunitățile locale prin lucrări de intervenții în vederea măririi secțiunilor cursurilor de apă pentru asigurarea tranzitării debitelor acestora, și a creșterii gradului de protecție a populației și obiectivelor socio – economice, împotriva inundațiilor.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store