Au făcut scandal de pomină, apoi s-au distrat sunând la 112

Jandarmii botoșăneni au intervenit, în weekendul care tocmai s-a încheiat, în urma unor apeluri 112, aplicând amenzi în valoare totală de 8.800 de lei.

 

În noaptea de duminică spre luni, trei tineri au fost amendați pentru tulburarea liniștii publice pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, cei trei adresând și injurii personalului de serviciu al unui bar.

 

De asemenea, doi dintre ei au apelat nejustificat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, sesizând fapte inexistente, motiv pentru care au fost sancționați conform prevederilor legale, totalul amenzilor aplicate în acest caz fiind de 2.400 de lei.

 

Jandarmii le recomandă cetățenilor să solicite prin apel 112 intervenția forțelor de ordine pentru luarea măsurilor legale în cel mai scurt timp  și descurajarea celor care săvârșesc fapte de acest gen.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store