Au dat-o la pace, dar cu ceva înțepături : CINE se duce la evaluat directori

Două ședințe convocate și tot atâtea tabere politice în plenul municipal. Până la urmă s-au contopit cu ceva reproșuri și au căzut la un acord comun privitor la componența comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli. 

 

Prima ședință era convocată de pesediști pentru ora 10:00 iar cea de-a doua de peneliști, de la ora 10:30. S-a decis cuplarea celor două ordini de zi, primele proiecte privitoare la rectificarea de buget și prelungirea perioadei de finanțare la Cornișa fiind adoptate fără discuții. 

”Din punctul meu de vedere hotărârea pe care a adoptat-o CL cu desemnarea colegilor pentru a face parte din comisiile de concurs era legală. Dacă dl prefect avea semne de întrebare asupra acestei hotărâri pe care a adoptat-o CL, cel mai corect ar fi fost să atace această hotărâre în contencios administrativ și nu să dea o hotărâre ca să revoce hotărârea. Din punctul meu de vedere pluralul de la autoritățile publice locale se referă la toate UAT-urile din județul Botoșani”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

Cătălin Flutur a zâmbit.

”Respect părerea dlui viceprimar dar atât timp cât secretarul CL a avut o interpretare pe lege și cred că se pricepe, atât timp cât Prefectura și nu dl prefect, ci cei de la oficiul juridic au avut o interpretare pe lege, cred că părerea dv. este un pic mai jos decât părerea unor specialiști în domeniu. Nu am vrut să ajungem aici, dar dacă vreți să o spunem, o spunem”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

PSD-iștii au decis să numească un singur om în comisia de concurs: Silvia Diaconu.

Proiectul a fost adoptat cu 14 voturi pentru, cinci abțineri (Daniel Botezatu, Marius Oroșanu, Paul Octav, Eugen Țurcanu, Mihai Ștefan) și trei împotriviri (Cătălina Lupașcu, Iulian Blaga, Cătălin Boboc).