Au dat lovitura în tren, dar drumul lor s-a oprit în Arestul de la Botoșani

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tren. Prejudiciul a fost recuperat, iar pe numele hoților a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

 

Polițiștii din carul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au emis, miercuri, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi bărbați, de 36 și 34 de ani, din municipiul Botoșani, respectiv din județul Suceava,  pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, la data de 29 septembrie 2020,  în timp ce trenul de pe ruta Botoșani - București Nord se afla staționat în gara CFR Botoșani, cei doi bărbați ar fi sustras de pe bancheta unui compartiment un rucsac lăsat nesupravegheat, aparținând unui bărbat de 40 de ani, din județul Ilfov.

 

 

Prejudiciul recuprat, făptașii în Arest

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 1.600 de lei, fiind recuperat în totalitate.

 

Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store