Atenție, șoferi! Probleme anunțate cu emiterea rovinietei

Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că joi, 4 iulie 2024, în intervalul orar 00:00 - 2:00, urmare a unor lucrări de update ale echipamentelor de comunicații din centrul de date, emiterea rovinietelor si peajelor prin SIEGMCR poate fi îngreunată sau întreruptă pentru perioade scurte de timp.

 

În aceste condiții, traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei în acest interval de timp poate fi îngreunat.

 

„Reamintim utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea”, este mesajul transmis de CNAIR.