Prefectul Dan Șlincu s-a întâlnit azi cu șeful Secției Drumuri Naționale (SDN), Viorel Zacrețchi, pentru a discuta despre programul de reabilitare și întreținere a drumurilor naționale din județ.
Potrivit șefului SDN, lucrările prinse în program sunt în grafic, unele finalizându-se chiar înainte de termen. În condițiile în care trebuiau încheiate în luna octombrie, lucrările de întreținere curentă au fost terminate, fiind executați 35.000 metri pătrați de plombări, 10.000 metri liniari de colmatări și 1.500 metri pătrați de burdușiri. Finalizate au fost și cele două covoare asfaltice pe tronsoanele Botoșani – Săveni și Dorohoi – Darabani, se arată într-un comunicat de presă.
În momentul de față se așteaptă finalizarea marcajelor rutiere pe cele două drumuri, respectiv cinci kilometri până la Săveni și 17 kilometri între Dorohoi și Darabani, întrucât societatea căreia i-au fost atribuite aceste lucrări este supraaglomerată, realizând marcaje pe toată zona Moldovei, atât pe drumuri naționale și județene cât și comunale.
”Pe lângă faptul că această societate este suprasolicitată, mai sunt și proceduri tehnologice de avut în vedere pentru ca lucrarea să iasă bine. Nu se pot face marcaje rutiere decât după 15 zile, cel puțin, de la amenajarea covoarelor asfaltice”, a explicat Viorel Zacrețchi, șeful SDN.
De asemenea, pe parcursul zilei de joi, 20 iulie 2017, se vor recepționa lucrările experimentale pe cele trei porțiuni de pe tronsonul Manoleasa – Rădăuți Prut, urmând ca membrii Comisiei Tehnice să stabilească cea mai viabilă variantă. În cazul în care decizia se va lua cu celeritate și nu vor fi contestații la procedura de licitație, drumarii speră ca până la sfârșitul anului, acest drum de aproximativ 35 de kilometri să aibă un nou aspect.
Pe alte două drumuri naționale vor fi amenajate covoare asfaltice, lucrările urmând să înceapă în aproximativ două săptămâni și să fie încheiate până la debutul lunii septembrie. Este vorba despre Săveni – Manoleasa, pe o porțiune de 17 kilometri și Darabani – Păltiniș, pe 10 kilometri.
La finele lunii august se va încheia și contractul de furnizare a mixturii asfaltice pentru execuția lucrărilor de plombare a unor drumuri în vederea pregătirii acestora pentru sezonul rece, în special pe tronsoanele Dorohoi – Vârfu Câmpului, Hudești – Mlenăuți și Santa Mare - Ștefănești.
La nivelul județului, aproximativ 425 de kilometri din totalul celor peste 1.000 de kilometri, sunt administrați de SDN.