Clienții sunt avertizați că sumele au fost procesate de două ori.
Raiffeisen Bank a publicat un anunț prin care își avertizează clienții care au plătit cu cardul ca e posibil ca sumele de plată să fi fost dublate. Același lucru l-au pățit si cei cu carduri la ING sau BCR.
"Din cauza unei erori tehnice, unele dintre tranzacțiile efectuate de către clienți ai altor bănci la terminale Raiffeisen Bank în data de 30.01.2020 sau în data de 29.01.2020 au fost procesate de două ori. Lucrăm, împreună cu procesatorul de plăți, pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru neplăcerile create!", au publicat cei de la Raiffeisen Bank intr-un comunicat către clienti.
Alte două bănci s-au lovit de această problemă. Este vorba de BCR si ING, bănci care si-au informat pe parcursul zilei de ieri clienții că există probleme ce urmează să fie remediate.
"Ca urmare a unor motive independente de BCR, e posibil ca unii dintre clienții noștri care au realizat, pe 30 ianuarie, tranzacții cu cardul la terminalele (POS/ATM) altei bănci să vadă dublate sumele plătite. BCR lucrează împreună cu părțile implicate în vederea returnării sumelor dublate în cel mai scurt timp, operațiune care se va realiza în următoarele 48 de ore. Pentru detalii suplimentare, puteți apela Contact Center BCR la *2227", a transmis BCR.
„Din motive ce nu țin de ING o parte dintre clienții noștri ce au realizat tranzacții cu cardul la terminalele (POS/ATM) altei bănci în intervalul 29-30.01.2020 este posibil să vadă dublate sumele transmise spre debitare. ING a primit spre procesare fișierul de plăți în mod eronat. Lucrăm împreună cu părțile implicate în vederea returnării sumelor dublate în cel mai scurt timp. Avem confirmarea că reversarea se va realiza în 1-2 zile. Pentru situații urgente vă rugăm contactati call center: 0314062464", a anunțat și ING Romania.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: