O nouă înşelăciune face victime în mediul virtual, escrocii folosindu-se chiar de imaginea Poliţiei Române.
Încercând să stoarcă bani de la persoanele naive, escrocii transmit potenţialelor victime un mesaj prin care avertizează că aceştia au încălcat legea, distribuind imagini interzise, iar pentru a nu ajunge după gratii trebuie să achite rapid o amendă, prin intermediul unor platforme de plăţi online. Totul începe cu o fereastră tip "pop-up window" care conţine antetul Poliţiei Române.
Potenţiala victimă este anunţată că IP-ul dispozitivului său – laptop, desktop, tabletă sau smartphone – a intrat în vizorul Poliţiei Române, pentru că ar fi difuzat poze indecente, scrie Spy News
Aceeaşi înşelăciune există şi sub forma unui virus care criptează datele de pe dispozitivul afectat, iar poliţiştii avertizează că, în acest caz, victimele trebuie să se adreseze imediat adevăraţilor reprezentanţi ai Poliţiei Române, pentru a ajuta la prinderea infractorilor.
"Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice au fost sesizați despre desfășurarea unei campanii prin care se încercă fraudarea victimelor, prin sisteme informatice, în numele Poliției Române. Dacă primiți un astfel de mesaj, este important să știți că este o fraudă și să nu dați curs cererii! Sesizați poliția dacă aveți calculatorul criptat sau dacă ați plătit. Poliția Română vă recomandă să nu plătiți suma cerută pentru decriptarea fișierelor, în cazul în care calculatorul este virusat, întrucât de cele mai multe ori nu veți recapătă fișierele. Anunțați de îndată Poliția în cazul în care sunteți victime ale unor astfel de atacuri. Vă recomandăm să faceți back-up-uri regulate ale datelor stocate pe sistemul informatic, să mențineți sistemul updatat și să instalați un program de tip antivirus. De asemenea, nu deschideți niciodată un atașament primit de la o persoană necunoscută sau un link neobișnuit primit pe rețelele de socializare",
avertizează Poliţia Română