ATENŢIE, botoşăneni: Hackerii au pus ochii pe cardurile cetăţenilor – CUM acţionează

După ce românii au doborât recorduri în materie de cumpărături online şi retrageri de bani în perioada Sărbătorilor, Ianuarie e luna bilanţului. Şi sunt mulţi cei care descoperă că din cont le-au dispărut bani.

 

E mâna infractorilor digitali, care nu se mulţumesc cu sume mici. Sunt însă şi metode gratuite prin care vă puteţi proteja banii. 

 

Toţi proprietarii de carduri care au căzut victimă hackerilor în ultima perioadă au un lucru în comun. Ei au mers pe încrederea comercianţilor şi nu au verificat extrasul de cont după fiecare tranzacţie.

Victimă: Nu mai utilizasem cardul de câteva zile. Mi-am verificat soldul prin aplicaţia băncii şi aveam cu 1500 de lei mai puţin. Am sunat la bancă, la relaţii cu clienţii, mi s-a spus să merg la cea mai apropiată agenţie şi să închid cardul

Din evidenţele băncii reiese că tranzacţia a fost făcută tocmai în Luxemburg, deşi proprietara nu a părăsit România în acea perioadă. Nu se ştie cum a fost posibilă frauda, dar experţii admit că datele unui card pot ajunge în mâinile unor infractori.

 

Vă aflaţi într-un restaurant, la o benzinărie sau orice alt comerciant fizic şi înmânaţi cardul. Persoana respectivă pleacă pentru câteva secunde cu cardul. Fie face două poze, faţă-verso, şi are toate datele cardului. Fie îl introduce într-un dispozitiv şi îl clonează foarte uşor - Liviu Arsene, expert în securitate cibernetică

 

Sfaturi pentru a evita furtul de pe carduri

 

Când faceţi cumpărături online, e foarte important ca pe cardul de credit sau debit să aveţi în contul activ doar suma minimă necesară.

 

O fraudă la fel de întâlnită e cea în care hackerii instalează pe bancomate reale dispozitive care clonează cardurile.

 

O alternativă la îndemână pentru clienţi este să îşi susţină veniturile în contul de economii şi să transfere atunci când au nevoie în contul curent. Astfel ei evită şansa unei fraude pentru că acel cont de economii nu este ataşat niciun card -  a declarat pentru Observator, Silvia Jipa, purtătoare de cuvânt a unei bănci

Astfel, dacă ar fi compromis cardul, hoţii digitali nu ar mai avea ce să fure. O soluţie care costă între 5 şi 10 lei pe lună e ca banca să trimită SMS-uri de fiecare dată când în cont se înregistrează o tranzacţie mai mare de 100 de lei. Experţii IT spun că România e în top 10 ţări din lume unde hackerii îşi fac cel mai des simţită prezenţa. Banii românilor sunt însă asiguraţi.

 

Nivelul de fraudă înregistrat în România este de 0,005% din volumul total al tranzacţiilor. Dacă un client suspectează că i-a fost fraudat cardul, în cazul contestaţiilor justificate, îi va fi rambursată integral suma. Restituirea banilor durează, în medie, o lună. Experţii recomandă verificarea săptămânală a soldului, dar şi schimbarea codului PIN măcar o dată pe an.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store