Zeci de sancțiuni au fost aplicate în aceste zile în urma controalelor dispuse de echipajele Poliției Locale Botoșani.
Polițiștii locali din municipiul Botoșani au acționat în vederea identificării conducătorilor auto care ocupau locurile de parcare în parcările special amenajate cu parcometru, fără a face dovada achitării taxei de parcare.
Astfel, în urma verificărilor, a fost dispusă măsura blocării unui număr de 10 autoturisme și aplicate 13 sancțiuni contravenționale, cu amendă în cuantum total de 2.100 lei.
De asemenea, s-a intervenit la un număr de 15 sesizări înregistrate prin ofițerul de serviciu, cu privire la ocuparea locurilor de parcare concesionate, blocarea căii de acces sau parcarea în stațiile T.P.L. sau Taxi, staționarea neregulamentară.
Au fost aplicate 12 sancțiuni, cu amendă în cuantum total 1.700 lei.