Veşti proaste pentru şoferii botoșăneni și toți cei din România. Ieri, Executivul a adoptat o hotărare prin care se pot ridica din nou maşinile parcate neregulamentar.
Poliţiştii rutieri pot dispune această măsură atunci când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă, numai în anumite condiţii.
"Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri tehnico-administrative.
Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenționale) și, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariția practicilor abuzive și deturnarea scopului măsurii într-unul comercial", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Situaţiile în care poliţistul rutier poate dispune ridicarea autoturismului parcat ilegal pe partea carosabilă:
1. în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
2. în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Staționarea interzisă" și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
3. pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6m;
4. în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
5. în pante și în rampe;
6. în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă", în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul "Zonă de staționare cu durata limitată"peste durata stabilită.
"Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul este vizibilă prezența unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative. De asemenea, aplicarea măsurii nu se justifică în situația unui vehicul care realizează acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență", se mai arată în comunicat.
Regulile care vor trebuie respectate atunci când se va pune în aplicare măsura de ridicare a autoturismului:
1. transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat;
2. transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, pânăla inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare;