ATENȚIE, șoferi: De când sunt obligatorii anvelopele de iarnă?

Șoferii trebuie să își pregătească mașinile pentru sezonul rece.

 

Pe măsură ce ne apropiem de iarnă, șoferii trebuie să fie preocupați de siguranța lor și a celor din jur, iar montarea cauciucurilor de iarnă este vitală.

 

Potrivit legii, șoferii trebuie să își echipeze mașinile cu anvelope de iarnă atunci când circulă pe drumuri publice în condiții de iarnă.

 

Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede la art. 112 litera h1 reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestuia, de către Poliția Rutieră, în cazul în care autoturismele nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, la circulația pe drumurile publice acoperite de zăpada, scrie haihuin2.

 

În cazul în care riști și alegi să pornești la drum neechipat cu un set adecvat de cauciucuri, suporți riscul de a fi sancționat conform oricărei contravenții din clasă a IV-a de amenzi.

 

Acest lucru înseamnă că anvelopele nepotrivite îți pot aduce între 9-20 de puncte și o amendă ce poate fi cuprinsă între 1305 și 2900 de lei.

 

 

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă?

 

Șoferii se întreabă când sunt obligatorii cauciucurile de iarnă. Există informația falsă pe internet conform căreia anvelopele de iarnă sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie. Fals.

 

Este obligatoriu ca mașina să fie echipată cu anvelope de iarnă atunci când drumul este acoperit cu zăpada sau gheață. Cel mai bine este să schimbi cauciucurile atunci când temperatura scade sub 7 grade Celsius.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store