Un specialist a explicat care este greșeala pe care părinții o fac, crezând că altfel pun o piedică în dezvoltarea copiilor.
Un specialist în tehnici de învățare, Georgiana Gerea, a spus că mulți părinți întreabă dacă este în regulă să își învețe copiii să citească înainte ca aceștia să meargă la școală. Adulții se tem să nu le facă mai mult rău decât bine, scrie Playtech.
Însă, potrivit Georgianei Gerea, mitul conform căruia un copil care învață de mic să citească va avea probleme de învățare mai târziu ar trebui să fie ignorat de părinți.
„Din experiența mea de până acum, nu am întâlnit niciun copil care să dovedească acest mit. De fapt, în majoritatea cazurilor, este exact invers. Cu cât un copil învață mai devreme să citească, cu atât mai mult se va bucura de actul lecturii. De exemplu, majoritatea părinților care au copii de 6-8 ani și care întâmpină dificultăți de citire s-au bazat pe faptul că o să învețe la școală acest lucru. Însă, când au ajuns la școală, au constatat că o parte din colegii copilului știau deja să citească destul de fluent și atunci și-au dat seama că au de recuperat”,
a spus ea.
De altfel, potrivit specialistului, perioada 1 – 5 ani este esențială pentru viitorul copiilor, pentru că nevoia și dorința lor de a învăța reprezintă o necesitate absolută. În această etapă, cei mici învață deja limbajul rostit și auzit, astfel că este un bun moment să fie familiarizat și cu limbajul tipărit și descifrarea lui.
În plus, trainerul în tehnici de învățare le recomandă părinților să le citească povești copiilor încă din primele lor zile de viață, în ciuda faptului că aceștia nu înțeleg, întrucât următoarea etapă este ”pre-cititul”.
În această etapă, copiii își imită părinții, dau paginile cărților și se prefac că citesc. În această etapă trebuie încurajat și lăudat interesul lor față de cărți și citit. De altfel, este esențial ca cei mici să descopere cititul într-o atmosferă de joacă, relaxată și fără așteptări sau presiuni.
La început, sunt recomandate cărțile care au multe imagini și foarte puțin text. Copiii trebuie să fie încurajați să intuiască despre ce este vorba în timp ce se uită la imagini.
„Întrebați copilul ce cuvinte ar vrea să știe să scrie și să citească. Creați cartonașe cu acele cuvinte și jucați-vă cu ele periodic. Creați împreună o carte care să conțină propoziții simple și lăsați copilul să creeze desenele pe baza textului.”,
a mai recomandat trainerul.