ATENȚIE la mesajele pe care le primiți: O nouă fraudă în numele Poștei Române vă poate lăsa fără bani

De această dată, Poșta Română este ținta unei înșelătorii.

 

Infractorii cibernetici trimit mesaje în numele Poștei Române.

 

Redăm integral mesajul companiei:

 

‘Ne confruntăm cu un nou val de acțiuni de phishing, în care este folosit numele Poștei Române. Totul se întâmplă prin intermediul unor SMS-uri, ce sunt transmise, în mod fals, ca și cum ar veni din partea Poștei Române. Astfel, cetățenii primesc SMS-uri sau mesaje care conțin un link, iar numele posta-romana este scris greșit – fie cu litere dublate, fie cu alta terminație în loc de ro. Toate aceste mesaje, primite pe telefon sau prin e-mail sunt false, sunt phishing-uri, aveți grijă și nu le accesați, ca să nu rămâneți fără bani pe card! IMPORTANT. Noi nu solicităm clienților să furnizeze date cu caracter personal, informații bancare confidențiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăti online ale unor taxe vamale.

 

SMS-urile reale trimise de Poșta Română sunt strict informative (de pildă: “coletul intern (…) este livrat astăzi, in intervalul orar 09:00 – 15.00. Telefon curier: (…) și este semnat CNPR.

 

Ce trebuie făcut dacă primiți un mesaj suspect:

 Nu deschideți acel mesaj și îl marcați ca spam

 Nu accesați link-ul

 Faceți sesizare la  https://dnsc.ro/contact

 Verificați corectitudinea denumirii Companiei; o singură literă sau semn greșit este dovada că respectivul mesaj reprezintă o tentativă de fraudă cibernetică.

 Rămâneți vigilenți! ’’