ATENȚIE, dacă ați concesionat locuri de veci în cimitirele Pacea și Eternitatea: CE trebuie să faceți începând de astăzi

Altfel, există pericolul pierderii dreptului de folosință.

 

Societatea Urban Serv SA Botoșani aduce la cunoștință concesionarilor locurilor de înhumare din Cimitirele Pacea și Eternitatea din Municipiul Botoșani, al căror contract de concesiune a expirat/expiră în următoarele 90 de zile, că potrivit art. 12 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Administrare a Cimitirelor din Municipiul Botoșani aprobat prin HCL nr. 391/29.11.2019, pot prelungi durata concesiunii locurilor de înhumare, în baza unei solicitări formulate în termen de 90 zile de la publicarea prezentului anunț.

 

După expirarea acestui termen, persoanele care nu și-au exprimat opțiunea reconcesionării locului de înhumare vor pierde dreptul de folosință, locul de înhumare putând fi refolosit.   

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store