Accidentul de traseu nu va mai fi considerat accident de muncă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern și care are șanse să fie aprobat în perioada următoare.
Asta va însemna că angajatorii vor scăpa de răspundere atunci când salariații se accidentează pe traseul dintre casă și serviciu sau dintre serviciu și casă.
Proiectul de OUG a fost trimis recent, pentru avizare, la Consiliul Economic și Social, după ce a stat în dezbatere publică în partea a doua a lunii octombrie 2020. Asta înseamnă că documentul urmează să intre curând pe agenda ședințelor săptămânale ale Guvernului, în vederea adoptării.
Concret, scrie Avocatnet.ro, din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 urmează să dispară ideea de accident de traseu atât din definiția evenimentului (eveniment în sensul securității și sănătății în muncă), dar și din lista accidentelor asimilate accidentului de muncă.
În prezent, accidentul de traseu, care este asimilat accidentului de muncă în baza articolului 30 din Legea 319/2006, este atunci când „deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers”.
Dispariția accidentului de traseu din sfera accidentelor de muncă va scăpa, practic, angajatorul de responsabilitate atunci când salariații pățesc ceva pe drumul dintre muncă și serviciu sau dintre serviciu și muncă.
Informația a fost confirmată de un specialist în securitate și sănătate în muncă.
„Dacă proiectul de OUG va fi adoptat, angajatorul va fi responsabil doar în măsura în care angajatul conduce o mașină a firmei, fiind agent de vânzări, de exemplu, iar mașina pusă la dispoziție nu corespunde din punct de vedere tehnic (de exemplu, nu are reviziile la zi, nu are cauciucuri adaptate sezonului etc.). În rest, pentru orice se întâmplă pe drumurile publice, șoferul este cel care va răspunde, conform Codului rutier. La fel se va întâmpla și pentru situațiile de accidentare pe traseul domiciliu - serviciu: responsabilitatea va fi a celui vinovat. De exemplu, dacă angajatul a traversat printr-un loc nepermis, el este unicul responsabil de consecințe”, a explicat, la solicitarea avocatnet.ro, Daniel Milicescu, managing partner la Eurofin Consult.
Daniel Milicescu spune că eliminarea accidentului de traseu din sfera accidentelor de muncă este ceva normal, având în vedere cum au evoluat lucrurile în ultimele decenii, din moment ce angajatorii nu prea mai asigură transportul între casă și birou. Însă, dacă ne referim la motivația Guvernului pentru a face schimbarea, aceasta este destul de succintă și vagă - excluderea din statisticile europene a accidentelor de traseu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: