La Inspectoratul Școlar Județean Botoșani (IȘJ) aproape de 900 de posturi au fost înregistrate ca și vacante, iar în urma ședințelor publice de repartizare a normelor didactice, organizate la Colegiul A.T. Laurian, mai mult de jumătate dintre profesori au prins o catedră și vor preda din toamnă.
Conducerea IȘJ Botoșani a anunțat astăzi, 1 septembrie 2015, că până la începerea anului școlar, vor mai fi organizate încă două ședințe publice pentru repartizarea posturilor neocupate. ”Deocamdată suntem în plină mobilitate, avem până în 200 posturi care nu au fost ocupate în prezent, dar ne aflăm în fața concursului pentru suplinitori calificați și necalificați și mai există încă două ședințe publice din data de 9 și 10 septembrie”, a declarat Mihaela Huncă, inspector școlar general. Șefa educației botoșănene speră ca la 15 septembrie, toate posturile să fie ocupate.
De pildă, în ședința publică de ieri, au fost prezenți candidații care nu au fost soluționați în perioada de 24-25-26 august 2015. Au urmat apoi detașări prin concurs, detașare prin concurs specific și apoi candidați cu note din 2015, rămași nerepartizați, candidați din 2014-2013 rămași nerepartizați sau cu catedre incomplete
(Ș.V.)