Florin Bratu, antrenorul lui Dinamo, s-a felicitat la finalul derby-ului cu FCSB, 3-3.
Şi asta pentru că a insistat pentru achiziționarea atacantului Mircea Axente, 31 de ani.
Vârful nu l-a dezamăgit pe Bratu. A fost titular în premieră într-un meci cu FCSB și a înscris golul de 1-1. Cu o săptămână înainte, Axente contribuise decisiv la golul din care Deian Sorescu a adus victoria cu FC Voluntari.
"Pe Mircea Axente de aceea l-am adus. Am fost aspru criticat și mă bucur pentru el că într-un derby reușește să facă suporterii foarte fericiți.
Eu sper ca, odată cu timpul, să arătăm bine și, dacă în campania din iarnă mai avem nevoie de ceva, să îmbunătățim lotul. Nu mă gândesc la campionat, obiectivul meu e calificarea în play-off", a spus Bratu, la unul dintre interviurile acordate după meciul cu FCSB.
Mircea Axente a mai jucat pentru Dinamo în sezonul 2012-2013, dar abia duminică seara a bifat primul Derby al carierei.
"Mister Bratu așteaptă multe lucruri de la noi, dar mă bucur că a avut încredere în mine. A fost unul dintre cei care m-a dorit enorm la echipă" a precizat Mircea Axente pentru Gsp