ASTĂZI: Ziua Protecției din România, ISU Botoșani în straie de sărbătoare

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare - pe 28 Februarie - Ziua Protecţiei Civile din România şi pe 13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România.

 

Particularitatea a apărut în urmă cu 17 ani, când s-a înfiinţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin fuzionarea Grupului de Pompieri cu Inspectoratul Judeţean de Protecţie Civilă.

 

În acest an, pe 28 februarie, se împlinesc 88 de ani de la legiferarea primelor activităţi de protecţie civilă din România, urmând ca pe 13 septembrie, 173 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii.

 

În 1933, pe 28 februarie a fost aprobat prin Decretul Regal nr. 468 „Regulamentul de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”. Scopul era acela „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resursele teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”, iar acest  moment este considerat data de naştere a Protecţiei Civile în România.

 

Numită şi ARMA VIEŢII, având ca deviză motto-ul ”CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”, Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale, ce cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

 

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi la „apărare civilă” în 1978 şi la „protecţie civilă” în 1994.

 

Așadar, în prezent, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă și se referă la:

-   identificarea riscurilor existente în diferite zone;

-  informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare;

-  organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă;

-  alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului;

-  înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor;

- asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.

 

”Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care, acţionând sub deviza „cu viaţa mea apăr viaţa”, se găsesc permanent alături de semenii în suferinţă”,

ISU Botoșani

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store