A doua ediție a Street Food Festival organizată la Botoșani a început astăzi, 27 iulie 2023 ând au ajuns pe Pietonalul Unirii o mare parte dintre comercianții participanți.
Este vorba despre food-truck-uri care vor oferi experiențe culinare inedite cu delicatese din bucătăria mexicană, thailandeză, indiană și multe altele, dar și de opțiuni vegetariene, vegane sau fără gluten.
Festivalul se va încheia duminică la miezul nopții.
„Noutatea față de anii anteriori este faptul că vor fi mai mulți comercianți, amenajările vor fi specifice așa cum a făcut-o partenerul nostru și în anul anterior și a fost un eveniment de un real succes. Vom îmchide circulația, lucru care nu s-a întâmplat anul trecut, au fost doar restricții dar anul acesta va fi închisă circulația”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Bulevardul Mihai Eminescu va fi închis circulației în zilele de joi, vineri și sâmbătă în intervalul 18:00 – 23:00.
Duminică restricția este pe toată durata zilei.
Vineri, pe 28 iulie, vor concerta cei de la Timothy Kross, urmați de Adda.
Sâmbătă, pe scenă vor fi Missed Call și de om la lună, iar în ultima zi, duminică, îi vom asculta pe Funktionality și Bidașcu Silvestru Trio.
Festivalul se va încheia cu un show memorabil marca Bosquito.
Concertele încep în fiecare zi în jurul orei 19:00 și se termină aproape de miezul nopții.