Acțiunea a avut loc astăzi, 26 februarie 2023.
“Împreună, mai pregătiți” sub acest slogan pompierii botoșăneni au desfășurat și astăzi, activități de informare și educare preventivă, cu tematică de protecție civilă.
Modul de comportare în cazul descoperirii muniției rămase neexplodate, dar și măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi protejați în caz de cutremur sunt aspectele abordate pe timpul acțiunii organizate în Piața Centrală, din municipiul Botoșani.
Pirotehnicienii le-au prezentat oamenilor cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.
Cu acest prilej, le-au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale “Nu tremur la cutremur", "R.I.S.C", "Ai grijă la cea mai mare grijă : siguranța copilului tău" și "Un cămin sigur pentru copilul tău!"
Măsurile și modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unui seism pot fi consultate accesând: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/
1. Reguli generale de comportament în caz de cutremur
https://www.youtube.com/watch?v=0OUid43xtfE
2. Reguli de comportament în caz de cutremur - pe stradă
https://www.youtube.com/watch?v=Fwz0wA4HWIM
3. Reguli de comportament în caz de cutremur - la școală
https://www.youtube.com/watch?v=lc3rHsyXaN8
4. Reguli de comportament în caz de cutremur - în centre comerciale
https://www.youtube.com/watch?v=R2mRep873NY
5. Reguli de comportament în caz de cutremur - în locuințe
https://www.youtube.com/watch?v=rlEuJdtQrgI
Acțiunile fac parte din cadrul “Săptămânii Protecției Civile”, ce se desfășoară în perioada 25 februarie - 4 martie 2023
Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor, este mesajul transmis de ISU Botoșani.