Proiectul „Turneu în cartierul tău” se află la prima ediție și a demarat astăzi, 1 mai 2024, în Parcul Tineretului din municipiul reședință.
Orchestra de Suflători a Filarmonicii „George Enescu” și Grupul Pop Opera – 4 Tenori au încântat botoșănenii în Parcul Tineretului.
Și având în vedere că este minivacanță, botoșăneni de toate vârstele au venit în număr mare la acest concert susținut într-un cadru inedit.
Oamenii au filmat cu telefoanele mobile momentul artistic și s-au bucurat de acest nou proiect gândit de conducerea Filarmonicii Botoșani, prin managerul Mirel Manea și impresarul artistic Liviu Sorinel.
„Primul spectacol din cadrul proiectului «Turneu în cartierul tău». Am livrat plăcere cu muzica noastră tuturor celor prezenți în Parcul Tineretului. Atmosferă cu adevărat de sărbătoare și relaxare pentru toți cei prezenți. Am adus bucurie copiilor, adolescenților, adulților, pensionarilor. Și pentru noi și pentru ei a fost altceva și altfel! Vă mulțumim că ne-ați primit în mijlocul dumneavoastră și vă promitem că în fiecare an vom face la fel!”, a fost mesajul transmis de reprezentanții Filarmonicii Botoșani.
La concertul susținut de Filarmonica Botoșani, instituție aflată în subordinea municipalității, au fost prezenți primarul Cosmin Andrei și viceprimarul Bogdan Buhăianu.
Iar seria concertelor în diferite cartiere din oraș continuă atât astăzi, cât și joi, 2 mai 2024.
Iată programul:
1 mai:
Orchestra de Suflători a Filarmonicii și Grup Pop Opera - 4 TENORI
Parcul Sucevei, ora 16:30
Parcul Curcubeului: ora 19:30
2 mai
Orchestra de Suflători a Filarmonicii și invitat special – Marcel Pavel
Parcul Mihai Eminescu, ora 11:00
Parcul Junior, ora 18:00