S-a născut ca rod al rugăciunilor și al postului, din părinții Zaharia și Elisabeta.
Pe 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus.
Ioan, nume dăruit de Dumnezeu
Sfântul Ioan Botezatorul poartă numele de Ioan pentru că așa a dorit Dumnezeu. Faptul că numele nu a fost pus în mod liber de către părinți, ci a fost vestit de Arhanghelul Gavriil, denotă că în numele lui Ioan este prevăzută o misiune specială: să le descopere mulțimilor pe Fiul lui Dumnezeu. Din acest motiv el este numit Înaintemergător, pregătitor al căii Domnului. Cuvintele "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii", arată puterea pe care o are Hristos în a restaura firea omenească. Nu întâmplător Evanghelia nu vorbește despre păcate ci de păcat, ca păcat al neascultării primilor oameni față de Dumnezeu. Deci, accentul cade pe sfințirea naturii umane.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost proroc încă din pântecele maicii sale. Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale în momentul în care Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria care Îl purta în pântece pe Domnul. Deși a săltat în pântece, Ioan afirmă că "nu-L știa pe Domnul" (Ioan 1, 31). Această mărturisire a lui Ioan este adevărată, căci el nu putea cunoaște din proprie experiență că Cel purtat în pântecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, comentând acest episod, spune că Ioan "a simțit venind din Acela o lumină, sau de la Duhul Sfânt din El, care l-a făcut să salte de bucurie. Sunt cunoștințe care apar în noi în chip tainic, fără niciun efort al nostru de a le câștiga".
Chiar dacă nu a scris nimic, el este numit proroc și pentru că a vestit Jertfa Domnului atunci când a mărturisit vederea Mielului lui Dumnezeu. Amintim că atunci când evreii serbau Paștele, consumau un miel în amintirea eliberării din robia egipteană. Cuvintele lui Ioan "Iată Mielul lui Dumnezeu" vestesc moartea Domnului pentru izbăvirea oamenilor din robia morții.
Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica a închinat șase sărbători Sfântului Ioan Botezătorul: Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (25 mai), Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) și Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (23 septembrie).
Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion "se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.
De Sfântul Ioan, există obiceiul numit "Udatul Ionilor”. În Bucovina de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere. În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.
La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Proroc Ioan!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: