Astăzi avem 18 grade la Botoșani, meteorologii vorbesc și despre fenomenul de inversiune termică

Zilele acestea reprezintă un tipar perfect pentru a observa fenomenul de inversiune termică.

 

Zi cu 18 grade Celsius

 

Astăzi, 25 februarie, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat din sector predominant sudic. Temperaturile se vor situa peste mediile multianuale ale acestei perioade.

 

Maximele termice vor fi cuprinse între 12 și 17-18 grade, iar minimele se vor situa între -1 și 5 grade Celsius.

 

Atenție la sănătate

 

Dacă în zonele montane și submontane, temperaturile ating și depășesc 10 grade Celsius, atingând pe arii destul de extinse valori de 15...17 grade Celsius, în zonele de câmpie și de podiș din afara arcului Carpatic abia dacă se ating 10... 11 grade Celsius, iar în zona Bărăganului nu se depășesc 5 grade Celsius.

 

”De fapt, vorbim de un tipar ce favorizează acumularea poluanților și a diferitelor particule de natură chimică, fizică sau biologică”, aflăm de la administratorii paginii Meteo Nord-Est. De asemenea, în special diminețile aflate pe acest tipar, în contextul pandemic în care ne aflăm, această acumulare de poluanți nu face deloc bine, deoarece aceștia pot crește problemele aparatului respirator, contribuind de asemenea chiar la transmiterea unor virusuri.

 

Condițiile calme, lipsa nebulozității, determină răciri radiative intense pe parcursul nopților, ceea ce determină scăderea rapidă a temperaturilor, în special în zonele de câmpie, podiș sau depresiunile intramontane.

 

Ceața de radiație

 

Dacă pe timpul zilei cantitatea de vapori conținută de un volum de aer nu ar putea umple nici pe departe acest volum, în urma răcirii radiative temperatura scade până la ceea ce în meteorologie se numește punct de rouă, unde cantitatea de vapori reușește în sfârșit să umple volumul de aer.

 

De acum, orice scădere de temperatură va determina condensarea vaporilor de apă în apropierea solului și apariția ceții. Dacă umezeala este mai scăzută, putem vorbi de nori stratiformi. Vorbim de fapt de ceața de radiație, un fenomen care poate crea probleme transporturilor, dar și sănătății oamenilor.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store