Ăsta da parlamentar! Senatorul Grigoraș a cerut decontarea a 50 de euro pentru bagajele din avionul de Franța

Unul dintre reprezentanții PNL Botoșani în Parlamentul României a încercat să obțină 50 de euro de la Senat pentru recuperarea taxei pe care a plătit-o pentru bagajele aferente unei călătorii în interes de serviciu.

 

Cadourile au fost prea grele

Viorel Grigoraș, fiindcă despre el este vorba, a făcut parte alături de trei colegi dintr-o delegație care în intervalul 13-17 iunie a efectuat o vizită oficială în Franţa, la invitaţia Senatului din Hexagon. Luni, printr-un memorandum intern, cei patru membri ai delegației au solicitat Biroului Permanent al Senatului decontarea sumei de 50 de euro. Banii ar reprezenta o taxă pentru depăşirea greutăţii admise a bagajelor de cală. Tentativa lor a fost însă una sortită eșecului.


„Au precizat că au avut câteva obiecte, cadouri pentru partea franceză, care au venit din magazia Senatului şi se pare că, astfel, s-a depăşit excedentul de bagaje. Linia aeriană nu a fost de acord să scutească de plată acest excedent şi de aceea s-a cerut ca plata să fie făcută de Senat. Conducerea Senatului a apreciat că suma este modică şi poate fi acoperită altfel, nu din bugetul Senatului”,


Ioan Chelaru, vicepreședinte Senat.

 

CITEȘTE ȘI:

Senatoarea băgată în partid din parcarea de la Stejarul: Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor

 

Când e vorba de decontări, PSD-iștii se înțeleg tare bine cu PNL-iștii. Și invers

Viorel Grigoraș este din martie 2015 președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Franța și a mers în această țară la invitația grupului de prietenie omolog. Deplasarea, efectuată în timpul Campionatului European de Fotbal găzduit de Hexagon, a fost făcută de doi parlamentari de la PNL, Viorel Grigoraș și Dincă Marinică și de doi de la PSD, Florian Popa și Laurențiu Coca. În privința decontării banilor de bagaje aceștia au lăsat baltă disputele politice și au cerut cu toții fonduri de la Senat.

Prietenii din Bosnia și până în Cuba

Viorel Grigoraș este și secretar al Grupului de prietenie cu statul Cuba și membru al grupurilor de prietenie cu Belgia, Bosnia-Herțegovina și Siria.
Interesant este că tot pe 13 iunie senatorul liberal botoșănean a trimis o interpelare ministrului Sănătății pe tema Sanatoriului Podriga.

 

CITEȘTE ȘI:

Cel mai experimentat parlamentar de Botoşani a lăsat baltă partidul