Asta da dragoste pentru soţie! Un consilier municipal şi-a transformat apartamentul în… centru medical – GALERIE FOTO

Ziua Oraşului a avut o conotaţie aparte pentru familia unui consilier local. După mai multe săptămâni de lucrări sediul firmelor sale a devenit… centru medical. Inaugurarea a avut loc cu ceremonial religios miercuri, de Sfântul Gheorghe, în prezenţa unor colegi de politică şi administraţie.

 

„Centrul Medical Stejari” este denumirea celei mai noi investiţii private pentru sănătatea botoşănenilor. A fost amenajat la parterul unui bloc din Calea Naţională, din apropierea bazarului, unde ani buni şi-au desfăşurat activităţile de birou firmele controlate de Gheorghe Iavorenciuc. Apartamentul a avut parte de o extindere şi o recompartimentare care să permită desfăşurarea unor activităţi medicale. Acolo va oferi consultaţii Emilia Carmen Iavorenciuc, medic primar neurolog, dar nu doar de ea.
„Va fi un centru medical, vor fi mai multe cabinete în care se vor presta servicii medicale pe diferite specialităţi”, ne-a spus dr.Carmen Iavorenciuc.
Printre altele, vor fi prestate servicii medicale pentru pacienţii fără bilet de trimitere, neasiguraţi, fără programare, vor fi eliberate şi diferite documente medicale precum adeverinţe, referate comisie, certificate de handicap.
Noul centru medical a fost sfinţit miercuri de doi preoţi, în prezenţa lui Carmen şi Gheorghe Iavorenciuc, a mai multor cadre medicale, dar şi a fostului primar Cătălin Flutur şi a prezumtivului viceprimar Eugen Ţurcanu. Cabinetul este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Iavorenciuc în Madagascar: Şi-a răsplătit soţia pentru altruism şi a ajuns la un şef de trib – GALERIE FOTO