(P) Fie că ești novice, fie că ești un șofer cu mulți ani de experiență, atunci când trebuie să pleci la drum lung este necesar să te pregătești corespunzător și să îți iei toate măsurile de precauție ca să ajungi cu bine la destinație. Așa că, mașina ta trebuie să fie la parametri optimi, ca să dea randamentul maxim, iar tu să circuli în siguranță. Așadar, iată câteva sfaturi utile care îți vor ușura călătoria.
Ca starea ta de spirit să fie una corespunzătoare, iar reflexele să funcționeze la parametri optimi, înainte să pleci la drum lung, este necesar să dormi cel puțin șapte ore, astfel încât să dai randament maxim la volan. Este important să te asiguri că dormi suficient, ca să eviți instalarea oboselii, din cauza căreia poți pierde controlul volanului și, astfel, să fii implicat într-un accident. Așa că, atunci când urmează să conduci ore bune, odihnește-te corespunzător. În plus, dacă pe parcursul călătoriei simți totuși că ești extenuant, trage pe dreapta și dormi atât timp cât este nevoie, ca să îți încarci bateriile și să îți revitalizezi organismul.
Pentru a ajunge cu bine la destinație, iar în timpul traseului să rămâi în siguranță, trebuie să îți iei anumite măsuri de precauție. În primul rând, mergi la un service auto specializat, pentru o verificare amănunțită a mașinii. Este necesar să știi dacă automobilul e pregătit să parcurgă sute de kilometri și, de asemenea, dacă piesele au starea perfectă de funcționare. În plus, atunci când pleci la drum lung trebuie să fii acoperit în cazul pagubelor ce pot apărea în timpul călătoriei. Așadar, aplică online pentru o asigurare RCA, iar ca măsură suplimentară de siguranță poți opta și pentru asigurarea CASCO. Pe de altă parte, poți să îți instalezi și o cameră de bord, care să înregistreze fiecare moment pe parcursul traseului.
Când pleci la drum lung, trebuie să îți echipezi mașina cu toate cele necesare. Drept urmare, nu ar trebui să îți lipsească trusa de prim ajutor, roata de rezervă, cricul, o lanternă, o baterie externă pentru telefon, dar și o cască cu Bluetooth, ca să te poți concentra la drum atunci când trebuie să preiei apeluri. În plus, dacă circuli pe timp de iarnă, asigură-te că ai anvelope specifice sezonul rece, lanțuri antiderapante și un sac de sare sau nisip, dar și o racletă. Pe de altă parte, este necesar să verifici dacă îți funcționează farurile și ștergătoarele.
Atunci când conduci timp de ore întregi, este necesar să mai iei și pauze. Mai precis, atunci când simți că oboseala începe să se instaleze, este indicat să tragi pe dreapta ca să te dezmorțești. Fie că oprești la un popas ori într-o benzinărie, cu siguranță, o să îți prindă o pauză, ca să te relaxezi și să îți pui sângele în mișcare. Poți să te plimbi puțin sau să te odihnești pe o bancă. De asemenea, e indicat să te hidratezi și să iei o gustare, fructe ori un baton energizant, ca să îți recapeți forțele. Dacă simți nevoia, poți să și tragi un pui de somn.
Pe lângă aceste aspecte, mai poți să ții cont și de alte detalii. De exemplu, este foarte important să nu te abați de la traseu și să fii concentrat doar asupra drumului, deci, nu te lăsa distras nici de peisaje, nici de persoanele care te însoțesc. De asemenea, poți ruga să călătorească alături de tine un alt șofer, ca să conducă în locul tău dacă va fi nevoie, mai ales dacă nu ai experiență de condus.
Sursă foto: Shutterstock.com