Asistenţă record pe stadion, mii de oameni în picioare : Botoşani! Promovare!VIDEO&FOTO

 

FC Botoşani a avut parte la victoria de vineri, 1 – 0 cu CF Brăila, de cea mai numeroasă asistenţă la un meci pe teren propriu din actualul campionat. Peste 4.000 de spectatori au luat loc în Stadionul Municipal, pentru prima dată în acest sezon oameni mulţimea revărsându-se şi la peluza sud, dinspre bulevard.
spectatori FC Botosani CF Braila

Îndemnuri la încurajări şi din teren, şi de pe bancă, şi de la staţie

Alţii, care au ţinut totuşi să stea totuşi la tribune, au urmărit meciul din picioare. Pe parcursul jocului de mai multe ori publicul s-a ridicat în picioare şi a scandat: Botoşani! Botoşani! De altfel, de pe teren prin Marius Croitoru, de pe banca tehnică, prin Cristi Popovici şi de la staţia de amplificare s-au făcut pe parcursul meciului apeluri pentru spectatori să încurajeze echipa. La final oamenii prezenţi pe arenă şi-au aplaudat minute în şir, în picioare, favoriţii care tocmai încinseseră o horă la mijlocul terenului. Atât la începutul meciului, cât şi la sfârşit s-a creat o îmbulzeală generală la intrarea în stadion. Nu a lipsit nici galeria Dark Hooligans care, deşi mai puţin numeroasă decât la precedenta partidă, cu China Târgovişte, şi-a încurajat fără încetare jucătorii, Promovare! Promovare! fiind una dintre scandările preferate.

Iftime a numărat 6.000 de oameni

La final câţiva ultraşi au intrat pe teren şi au fluturat steaguri, în timp ce Marius Croitoru a mers ultimul la tunel, alături de fiul său, în uralele miilor de oameni prezenţi pe stadion. Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, care a urmărit încălzirea de la gardul peluzei nord, dinspre Calea Naţională, a estimat la 6.000 numărul spectatorilor care astăzi au venit la Stadionul Municipal. Acesta şi-a exprimat dezamăgirea la final că în condiţiile unei prezenţe atât de numeroase, echipa a tras de timp spre sfârşitul jocului. Antrenorul oaspeţilor, Alin Pînzaru, a declarat după meci că FC Botoşani se situează ca joc la nivelul celorlalte candidate la promovare, dar că organizarea, condiţiile şi publicul de aici o îndreptăţeşte să ocupe poziţia de lider în Seria I din Liga II.



VEZI ŞI:
 ACUM: Îmbulzeală la stadion, puhoi de lume la meci - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]




VEZI ŞI:
 Spectacol cu Suceava în tribune : Bine v-am găsit rataţilor – VIDEO & GALERIE FOTO