Asfaltarea second-hand cu ramificații în Austria a picat cu 5 milioane prejudiciu și o cotește spre DNA

Încă un fir din ghemul contractelor derulate la Consiliul Județean Botoșani este pe cale de a fi fie tras de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava. O adresă care a plecat de la Camera de Conturi Botoșani anunță înștiințarea organelor de cercetare penală față de un contract încheiat pentru modernizarea a trei drumuri județene. Auditorii au estimat la acest contract un prejudiciu de 5 milioane de lei, adică peste un milion de euro.

 

Mega-contract pentru un fel de asfaltare second-hand



DNA ar urma să dezlege ițele unei încrengături de procese încrucișate între trei părți implicate în contractul care se ridică la o valoare totală de 22 de milioane de lei noi și anume : Camera de Conturi – Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) – asocierea  SC Bitunova SRL cu SC Transporturi Auto SRL.
Începuturile au fost în 2012, când DJDP a semnat un contract pentru turnarea de covor asfaltic prin reciclare, pe trei drumuri județene respectiv:
- Vorniceni – Dumeni – 14 kilometri
- Flămânzi – Prăjeni – 12 kilometri
- Avrămeni – o porțiune de 1 km
Ce înseamnă asfaltare prin reciclare? Intervenția cu un utilaj specific prin care covorul asfaltic este decopertat, amestecat cu bitum și transformat ulterior în asfalt nou. Procedura se aplică mai ales pe arterele de circulație extraordinar de degradate și unde nu se mai poate interveni cu plombări. Licitația a fost câștigată de Bitunova care a venit în asociere cu Transporturi Auto într-un contract pe credit de angajament, cu durată de doi ani de zile. Constructorul a lucrat pe banii lui. iar ulterior a facturat lucrările executate.
 

 


Camera de Conturi calculează orele de asfaltare și găsește un prejudiciu de peste un milion de euro



În anul 2014, Camera de Conturi Botoșani a efectuat controlul anual de la Consiliul Județean și, printre altele, a evidențiat o serie de neconformități la modul de execuție al lucrărilor și care ar fi cauzat un prejudiciu de 5 milioane de lei noi. Suma ce-a fost imputată DJDP spre a fi recuperată a fost cuprinsă în procesul verbal nr. 11689/27.06.2014 încheiat de Camera de Conturi la CJ Botoșani. Respectivul capitol a fost contestat la Curtea de Conturi București și ulterior în instanță.
”Curtea de Conturi a fost anul trecut și au făcut ei niște calcule fantastice de-ale lor, că vezi Doamne ar fi un prejudiciu de 5 milioane. Ceea ce a calculat Curtea de Conturi, sunt niște calcule doar de ei făcute și de care noi nu ne dăm seama, de unde vin și ce înseamnă. Din ce punct de vedere? Când s-a făcut licitația pe această reciclare, DJDP a licitat metrul pătrat efectiv realizat”, explică situația Sorin Clim, directorul DJDP Botoșani.
Pe înțelesul tuturor, controlorii financiari au imputat o serie de ore lucrate pe utilajul de asfaltare prin reciclare după un calcul făcut la un program zilnic. Deși licitația a fost făcută pe metru pătrat de covor asfaltic turnat efectiv, economiștii Camerei de Conturi au calculat prejudiciul pe numărul de ore lucrate pe utilaj.

Şeful CJ, periplu judeţean cu plombări „minune” în stil austriac – FOTO&VIDEO



”Au calculat, de ce a terminat ăsta mai repede cu 10 zile?”.



sorin clim director djdp botosaniIar din aceste estimări a reieșit că Bitunova a lucrat în avans față de termenul stabilit în contract.
Explică Sorin Clim mai departe:
”De la astea trei zile, până la astea cinci zile, tu trebuie să-mi dai mie banii înapoi, pentru că ai lucrat prea repede. Aici au calculat ei niște ore, vezi Doamne, că utilajul a lucrat mai repede decât trebuia. Realizarea contractului era într-o anumită perioadă de timp și s-a făcut mai repede. Noi de exemplu, spuneau că trebuie ca la fiecare contract de genul acesta să fie un grafic de lucru pe zile și un grafic valoric. La toate contractele din toată țara asta. Contractul când se semna, spuneam: îmi termin lucrarea în 30 de zile. Eu am terminat în 20 de zile și ei de acolo au calculat, de ce a terminat ăsta mai repede cu 10 zile?”.
Directorul DJDP Botoșani recunoaște că există și contracte în care într-adevăr plata se face pe numărul de ore lucrate de utilajul aflat la intervenție, însă nu ar fi fost cazul și la cele trei drumuri puse în discuție.

CITEȘTE ȘI:
Şeful drumarilor de la judeţ face licitaţie pentru reciclare de drumuri
 


Toată lumea s-a dat în judecată



Până la lămurirea situației pe rolul instanțelor de judecată există patru acțiuni litigioase privitoare la acest contract. Primul, în care DJDP a contestat raportul Camerei de Conturi. Al doilea, în care același DJDP se îndreaptă împotriva constructorului pentru recuperarea prejudiciului de 5 milioane de lei ce a fost constatat de Camera de Conturi. Iar al treilea, deschis tot de DJDP împotriva Bitunova pentru a executa lucrări de reparație pe unul dintre drumurile reabilitate și care deja s-a degradat în proporție covârșitoare, obiectivul aflându-se încă în perioada de garanție. Și nu în ultimul rând, acțiunea prin care societatea Bitunova a acționat în judecată DJDP pentru un rest de plată de 6 milioane de lei, lucrări ce au fost executate, dar au rămas nefacturate, până la soluționarea tuturor litigiilor.
Administratorul public al județului, Radu Judele, ridică din umeri în fața acestor procese încrucișate.
”Direcția de Drumuri are mai multe litigii, a dat în judecată firma, ca să vină să facă lucrările în garanție. Firma nefiind plătită, nu vrea să facă lucrările în garanție. Era un rest de plată și acum toată lumea se judecă cu toată lumea. Bitunova se judecă cu Drumurile pentru restul de bani, Drumurile se judecă cu Bitunova pentru lucrările pe care trebuie să le facă, reparațiile în garanție, Direcția de Drumuri se judecă cu Curtea de Conturi și atunci până nu se termină toate aceste procese, nu am ce să spun”, a arătat și Radu Judele, cel care a adus în Botoșani metoda de reciclare a drumurilor.

Judele, „muză” pentru Ţurcanu cu plombările „minune” din judeţ
 


Șeful CJ o cotește spre panourile lui Cornilă



Până la soluționarea acestor procese însă, o adresă semnată de Camera de Conturi Botoșani a fost emisă către CJ Botoșani. În document instituția județeană este anunțată că au fost sesizate organelor de cercetare penală competente și Direcția Naționale Anticorupție Suceava, pentru neregulile semnalate în procesul verbal nr. gheorghe sorescu sorin clim11689/27.06.2014, punctul II.I. Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani, neagă primirea unei astfel de adrese și susține că ultima venită face referire la contractele cu SC Powerline SRL, administrată de Sorin Cornilă și care face obiectul unei cercetări penale.

”Ne-au anunțat că panourile fac obiectul unei cercetări penale. Despre asta este vorba, dar nu are nici o legătură cu Bitunova sau cu Direcția de Drumuri. Asta nu știu ce spuneți dvs.”, spune Gheorghe Sorescu.
Raportul Camerei de Conturi pe anul 2014 a fost făcut public în plenul județean, iar imputările privitoare la Powerline se regăsesc însă la capitolul II.IV. și nu la II.I cum susține însă șeful CJ Botoșani. După cum se poate vedea și în facsimil, imputările privitoare la afacerea cu panourile se regăsesc la alt punct.

SC Bitunova România SRL este înființată în 1994 și are ca acționar firma Bitunova Baustofftechnik GmbH, cu sediul in Austria.

 

cj botosani powerline curtea de conturi

BOTOȘĂNEANUL A SCRIS DIN APRILIE DESPRE BĂTAIA DE JOC DE LA UNUL DINTRE DRUMURILE INCLUSE ÎN AMINTITUL CONTRACT:
Drumul de la ciobănie la civilizație – GALERIE FOTO șoseaua ruptă înainte de recepție, bătaia de joc de milioane dintre Botoșani și Iași