Se toarnă un covor asfaltic nou pe unul dintre cele mai circulate drumuri județene din Botoșani, DJ208C, Vorona – Joldești.
Constructorii lucrează în aceste zile pe sectorul de 5 kilometri, cuprins între sensul giratoriu din centru comunei Vorona și cel de la Joldești.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
„Așa cum am promis, continuăm refacerea infrastructurii rutiere a județului. Lucrarea de la Vorona este foarte importantă, deoarece acest sector de drum este unul dintre cele mai circulate din județ și era grav afectat de transportatorii care nu respectă limitele de greutate”
În cadrul programului de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene din acest an vor fi realizați zeci de kilometri de covoare asfaltice noi. Până acum s-au turnat covoare asfaltice pe DJ208H, în Copălău, pe DJ296, Botoșani – intersecția Roma/Costești și pe DJ296A, Stăuceni – Roșiori.
„Vom continua cu realizarea de covoare asfaltice în toate zonele județului, pentru că ne dorim drumuri de calitate”, a declarat Doina Federovici, adăugând că la finalul mandatului său, județul Botoșani va avea „o rețea de drumuri județene net superioară anilor trecuți, comparabilă, din punct de vedere calitativ, cu cele din județele dezvoltate”.
Doina Federovici, împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, Cătălin Gheorghian, au inspectat stadiul lucrărilor de la Vorona.
Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
„Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, lucru care îmi dă speranțe că în cel mai scurt timp circulația se va putea relua în condiții normale și cu un grad de siguranță sporit. Ne dorim ca toate lucrările pe care le executăm pe drumurile pe care le avem în administrare să presupună termene de execuție cât mai scurte, pentru ca disconfortul creat cetățenilor să fie cât mai redus”,
După finalizarea lucrării de la Vorona, în cadrul programului de întreținere pe timp de vară, constructorii vor efectua plombări și reparații pe sectorul de drum județean DJ208I, Joldești – Tudora – limita județ Suceava.