Continuă asfaltarea pe străzile de la periferia orașului.
O nouă stradă a fost asfaltată marți, 2 iulie 2024. Este vorba despre strada Tunari, acolo unde a fost turnat stratul final de asfalt. Anunțul a fost făcut de edilul șef, Cosmin Andrei, pe rețelele de socializare.
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
„O nouă stradă de la periferie va avea asfalt și trotuare. Am turnat stratul final de asfalt pe Strada Tunari.”
Această stradă de la periferia municipiului reședință face parte din Cvartalul 1.
În Cvartal 1 sunt cuprinse 10 străzi, respectiv: Alexandru cel Bun, Grăniceri, A.T. Laurian, Ion Creangă, Tunari, Humulești, Petru Maior, Furtunei, Vasile Conta, Baciului.
Lucrările pe aceste străzi prevăd: trotuare și accese proprietăți, sisteme de preluare a apelor pluviale, covor asfaltic.