Asfalt european inaugurat la Durneşti - FOTOGALERIE

 

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a fost prezent, vineri, alături de locuitorii comunei Durnești, la evenimentele organizate cu ocazia Hramului Bisericii Sfântul Nicolae din satul Cucuteni. Invitația a venit din partea primarului Vasile Sasu, care, cu sprijinul CJ Botoșani, a realizat o serie de investiții pentru cetățenii comunei.

În cadrul programului de acțiuni, a avut loc o slujbă religioasă, sfințirea troiței, dezvelirea statuii marelui chirurg dr. Gh. Chipail, personalitate cu origini în satul Cucuteni, dar și inaugurarea parcului “Prof. dr. Gheorghe Chipail”. Președintele CJ, Florin Țurcanu a tăiat, alături de autoritățile locale, panglica de inaugurare a asfaltării drumului comunal Cucuteni- Durnești și a stat de vorbă cu locuitorii comunei, pe care i-a asigurat de disponibilitate și sprijin în rezolvarea problemelor.
Acțiunile s-au finalizat prin susținerea unui program artistic de către ansamblul “ Doruleț de la Durnești”, iar Florin Ţurcanu a ținut să le transmită un mesaj locuitorilor comunei.
“Vin cu drag la dumneavoastră în comună și de fiecare dată observ că se fac lucruri frumoase aici. Țin să felicit autoritățile locale pentru implicare în viața comunității locale și doresc să vă spun că, prin funcția pe care o dețin la Consiliul Județean, voi face tot ce depinde de mine pentru a răspunde tuturor solicitărilor venite din partea primarului, dar și a dumneavoastră, ca și cetățean al județului Botoșani. Cu siguranță vor mai urma și alte investiții pentru comuna dumneavoastră”, a spus Florin Țurcanu.
La acțiunile organizate în comuna Durnești, președintele Consiliului Județean a participat alături de unul dintre consilierii săi şi de asemenea, au fost prezenți doi profesori universitari de la Iași, directorul Liceului de la Trușești, dar și reprezentanți ai Muzeului Județean Botoșani.
CITEŞTE:
 Ţurcanu atacat cu sindrofiile copiate pentru imaginea CJ-ului
[[banner]]
[[galerie-foto]]