Asediu PSD la teatru: lideri naţionali, din Moldova & sindicali, şefi de partide – FOTO

 

Sala mare a Teatrului Mihai Eminescu este arhiplină la această oră. Peste 500 de social-democraţi s-au strâns la Conferinţa Judeţeană a PSD Botoşani şi au luat loc pe scenă, în balcoane, pe scări, pe scaune.
conferinta judeteana PSD Botosani 2
Prezidiul este unul uriaş, format din peste 80 de persoane, din care fac parte primarii, viceprimarii şi membrii Biroului Politic Judeţean, care au luat loc acolo după mai multe apeluri făcute la microfon. Primul rând este ocupat de parlamentarii PSD Botoşani, primarii Ovidiu Portariuc şi Dorin Alexandrescu, de lidera de la tineret şi de şefii organizaţiilor din Ilfov – Gabriela Firea, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui. Aceştia au intrat în sală grupaţi, în jurul orei 11:00, pe imnul partidului, în aplauzele celor prezenţi. Apoi s-a intonat Imnul de Stat al României, după care preşedintele interimar al PSD Botoşani, unic candidat la şefia filialei, Andrei Dolineaschi, a prezentat invitaţii: Şerban Mihăilescu – UNPR, Paul Onişa – PC şi Costel Şoptică – PNL, cel din urmă fiind anunţat „Costel Şoptic”. După mai multe încercări eşuate s-a reuşit să se prezinte şi un mesaj al preşedintelui Victor Ponta, care părea a fi fost înregistrat la telefon. În sală se află şi liderii sindicali de la Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia, SIP, Sanitas, care au fost prezenţi.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Prezidiu uriaş la conferinţa PSD, cu Gabriela Firea în frunte – FOTOGALERIE