Așează-te pe scaunul din dreapta șoferului și ține telefonul aproape: CÂND trebuie să faci asta

Recomandările polițiștilor botoșăneni au drept scop protejarea cetățenilor.

 

La nivelul județului Botoșani, de la începutul anului până în prezent au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 25.000 de lei, pentru transport public neautorizat, totodată fiind reținute certificate de înmatriculare ale autovehiculelor utilizate, iar proprietarilor le-a fost suspendat dreptul de a le folosi pentru o perioadă de 6 luni.

 

Atragem atenția persoanelor care se deplasează folosind mijloace de transport ocazionale, asupra riscurilor la care se expun, atunci când aleg să călătorească cu astfel de mijloace:

 

- persoanele care desfășoară astfel de activități nu dețin autorizație pentru efectuarea transportului de persoane, astfel nu cunoașteți starea tehnică a autovehiculului cu care urmează să vă deplasați;

- nu aveți informații dacă starea de sănătate a șoferului îi permite să conducă autoturismul, dacă acesta deține permis de conducere sau informații despre experiența sa;

- nu știți dacă șoferul autovehiculului a consumat băuturi alcoolice, dacă se află sub influența substanțelor psihoactive sau are antecedente penale;

- nu cunoașteți intențiile șoferului.

 

Deplasarea cu mașina de ocazie implică anumite facilități, dar și riscuri majore pentru călători.

 

Totuși dacă această situație imprevizibilă s-a produs din cauze obiective și nu aveți alte alternative, țineți cont de următoarele recomandări:

 

- deplasați-vă cu mijloace de transport în comun, autorizate, pentru a evita situațiile nedorite;

- evitați să vă urcați într-o mașină de ocazie singur/ă;

- nu plecați de acasă fără să vă anunțați familia, sau o persoană apropiată că urmează să vă urcați într-un autovehicul de ocazie;

- optați să vă așezați pe scaunul din dreapta față al mașinii, dacă acest loc este liber! Deseori ușile din spate nu se pot deschide din interior, având încuietori speciale pentru a-i împiedica pe copii să le deschidă accidental;

- păstrați telefonul mobil într-un loc accesibil, în cazuri de urgență să puteți apela un contact de încredere predefinit sau tasta SOS care ar furniza locația dumneavoastră exactă;

- nu oferiți informații personale (adresa domiciliului, număr de telefon, etc.), șoferului care a binevoit să vă conducă până la destinație;

- atenție la traseul urmat de șofer, dacă se abate de la cel inițial, indiferent de motiv, rugați-l să oprească și coborâți din mașină;

- nu vă urcați în mașina oricui, refuzați un șofer dacă abordarea acestuia nu este cea potrivită;

- insistați pe faptul că sunteți așteptați de urgență la capătul traseului pentru a induce faptul că lipsa dumneavoastră se va observa imediat.

 

Dacă conducătorul auto nu vă inspiră încredere pe perioada deplasării sau vă simțiți în pericol, apelați serviciul unic de urgență 112.